poppy season

Candva credeam ca exista numai Yahoo. Ca asta foloseste toata lumea ca sa mai schimbe cate o vorba. Ei nu, mai sunt si IRC, ICQ, Gadu-Gadu, Jabber…

Mi s-a parut interesant un survery facut de World Initiative of Students for Exchange ( WISE). WISE au intrebat membrii mai multor organizatii studentesti, din mai multe tari, ce tipuri de instant messaging folosesc pentru a tine legatura.

Si uite ce au descoperit.

http://www.wise-global.org/messengers_results.php

 Eu trebuie sa recunosc ca dupa ce mi-am instalat si skype si MSN am pus punct, imi ajung. :d Multitasking-ul a ajuns la un nou nivel, fiecare programel are propriile sunete de atentionare, emoticoane care mai de care mai ciudate, ferestre cat mai colorate si mai diferite…It’s a jungle out there…

FCRP-ul in plina fierbere. Bloguim de zor, comentam de zor. Da, cred ca acum numarul de bloguri din Romania a crescuuuuuuuut…

Uite ca am devenit mai atenta la stirile si povestile cu si despre:

http://www.hotnews.ro/articol_70188-Blogul-a-cincea-putere-in-stat.htm

De ce publicitate:

pentru fascinatia obiectelor, pentru culori, muzici, fun, responsabilitati, cicluri si varste de produse, strategii, pentru posibilitatea de a transforma o pereche de jeans intr-un obiect de cult…

De ce NU publicitate:

pentru ca fiecare adictie dezumanizeaza: in cazul acesta zeul publicitatii pune caramizi la consumerismul nebun, nebun pe care il gustam…

De ce PR:

pentru ideea ( mica noastra utopie?) ca un conglomerat tehno-birocratic de forma organizatie, corporatie etc poate ajunge sa isi merite locul in comunitate ( responsabilitatea sociala, nu-i asa?)

pentru dinamica, evenimente spumoase, relatia cu publicurile

De ce NU PR:
pentru ca aduce la suprafata compromisurile si agresivitatea relatiilor umane

De ce amandoua:

pentru ca s-au construit pe atata cunoastere de oameni. pentru ca par un joc de vorbire intre culturi si pentru ca au ambitia sa creeze retele, plase, poduri intre oameni si lumi.

Personaje familiare in Bucuresti:

Inconfundabile J

domul care vinde ziare si reviste in romana, la coloane

batranica cersind chitita la teatrul mic…o prezenta constanta intrega iarna….

doamna din lift de la laptarie….

domnii cu iepurasii de la gura de metrou universitate, primavara

tot la universitate, dar si in alte statii de metrou: un domn cu acordeon, care canta cantece de inima albastra… 

Pe categorii J 

floraresele, la orice ora din zi sau din noapte

proverbialele vanzatoare de abonamente si bilete de metrou/ autobuz

lumea de la motoare….cam aceeasi cu:

 lumea de la trepte tnb…

politistii, in intersectiile mari, in plin blocaj…

soferii de taxi soferii de autobuz ( aici se pot deschide alte categorii- cei care te asteapta cand te vad alergand; cei care iti inchid usile in nas, dupa ce ti-ai dat sufletul din tine etc)

sa nu uitam cersetorii cu rute clasice: le stim in mare parte povestile, stim si pe ce rute circula

Personaj colectiv….traficul….soferii, politistii, masinile, un intreg conglomerat- pe acesta il cunoatem cu totii, nu-i asa? Amin J  

PS: L-am intalnit in 69 pe nepotul lui Take Ionescu. Prezentabil, amabil, dornic de vorba, cum altfel? Cateva secunde l-am chiar crezut. All in all, a fost incantator si blajin, ca atati alti nepoti celebri pe care ii poti intalni prin autobuze.

IAPSS. Zeci de tari, mii de studenti. Culturi, viziuni, perspective-toate diferite 

www.iapss.org

Ma mutam intr-o tara necunoscuta, cu o limba pe care o credeam pe atunci imposibila…, alaturi de oameni cu totul straini, inclusiv de cultura mea….si, hmm, am avut ceva emotii. 

Pana la urma mi-a placut anul trecut, in ciuda senzatiei frecvente de participare la un dialog al surzilor. Probabil cea mai mare provocare a intregului timp petrecut impreuna a fost sa ne definim termenii, sa fim siguri ca vorbim despre acelasi lucru…Atatea situatii in care fiecare parea a folosi aceleasi cuvinte pentru a spune ceva cu totul diferit. Banuiesc ca aici intervine- naucitor si, uneori, dureros- diferenta culturala.

Comic, ridicol, furie, neputinta- cand vrei sa vorbesti, si nu esti inteles, cand din cauza asta pierzi timp, incredere, cand incepi sa iti doresti cu disperare un esperanto functional…

De ce studentii din Nigeria cu care lucram foloseau un intreg arsenal de adjective si apelative, cu iz de discurs medieval sau clerical….De ce frazele in engleza ale unui prieten argentinian pareau traduse din spaniola…De ce am avut un trac nebun vorbind cu japonezii  (care, da, chiar pareau) severi si inflexibili.

Ce am invatat: comunicarea adevarata, de la om la alt om- e un privilegiu. Nu e putin lucru sa te faci inteles si sa ajungi la celalalt, cand intre lumea ta si lumea lui e un gol.  Un Babel obositor si fascinant, si fiecare inteles pe care i l-ai putut trasmite cuiva- o victoria suprema.

Viteza cu care se misca lumea in jur, Bucurestiul. Am fost plecata un an si de abia intorcandu-ma mi-am dat seama cat de haotic aluneca totul, cat de brutal apar schimbari, cat de agresiv se intrec toti cu fiecare si cu ei insisi.

E o cursa intreaga: sa prinzi autobuzul, sa prinzi un job, sa fii mai bun und so weiter.

In momentul asta eu as vrea doar sa fiu mai calma. Lucru care nu mi-a reusit decat in vacanta, in gradina de la Sibiu, intr-un peisaj care nu avea nimic de a face cu restul cursei… :d

Timizii incearca uneori sa isi vindece naravul impingandu-se in fata, punandu-se in tot felul de situatii care sa ii faca mai curajosi, doar, doar vor inceta sa mai roseasca la fiecare pas. Am auzit de actori care s-au apucat de teatru ca sa scape de tracul de zi cu zi… 

Zis si facut: acum cativa ani, incercam de zor sa merg la (con)cursuri de vorbit in public, sau public speaking (ajunsesem si la varianta in engleza).

Am citit deci o mie si una de carti si brosuri, am ascultat sfaturi peste sfaturi de la experti profesionisti si experti amatori. Glumite, structura, citate, intonatie etc etc. N-as putea spune ca m-am ales cu prea mult. Mi se parea ca toti ziceau unul si acelasi lucru si acel ceva general si vag nu m-a ajutat nici sa devin mai increzatoare, nici sa capat mult doritele aptitudini de public speaking.

Daca am invatat ceva, a fost pentru ca am inceput sa ma cunosc mai bine pe mine si pe cei carora le vorbeam, cu diferite ocazii ( am trecut mai tarziu de la mici concursuri anonime la prezentarile din IAPSS, din ASSP, ceva mai veridice).

Asa ca, dupa mine, un discurs e bun daca:  Cel care vorbeste se cunoaste pe sine si se prezinta asa cum este- mastile se vad intotdeauna; trebuie sa fii mult prea bun actor ca sa nu te dai de gol. Asadar, sa fii cu naturalete si calm tu insuti. Sau sa iti joci foarte bine propriul rol.

The rest…sfaturile sunt pe net si in biblioteci.

 Nu stiu daca exista in realitate reguli pentru a tine discursuri bune. Poate ca cele mai bune discursuri au fost tinute de oameni care credeau in cuvintele lor si care puteau sa isi priveasca sincer publicul.