poppy season

ca tot am redeschis subiectul… uite mai jos o discutie mai veche despre sibiu, de prin ianuarie, dar care mi se pare foarte misto. de atunci lucrurile s-au mai schimbat, anul cultural e aproape la sfarsit ( desi se mai intampla chestii , eu ma oftic pentru festivalurile de teatru si poezie pe care le pierd . si probabil mai sunt si altele.) mi se pare interesant ce s-a comentat legat de felul in care sibiul cultural a fost descris in presa. plus observatia ca oameni diferiti au asteptari diferite ( poate influentate gresit de aceeasi presa)- eu ca sibianca, stiind cum erau lucrurile inainte si vazand cat de mult si cat de bine s-a facut nu pot decat sa fiu incantata, mi-au fost depasite asteptarile; se prea poate ca cineva care nu stia prea bine sau nu stia deloc sibiul sa-si fi dorit o transportare directa in viena/ luxemburg/ etc, caz in care…ne pare rau, nu, nu s-a ajuns asa departe.

in fine, vara a adus multe imbunatatiri, entuziasti, carcotasi etc. discutia de mai jos mi s-a parut in primul rand foarte cinstita, so here is the link.

btw, mihnea, sibiu-man e mihnea  ex-lazar?

http://www.jurnalismonline.ro/?p=624

ce valoare au lucrurile pe care le pierdem? momentele care trec pe langa noi, oamenii carora nu am indraznit sa le vorbim, micul zambet pe care l-am evitat din rusine, cartile pe care nu le-am mai terminat, locurile in care voiam sa intram de atatea ori, fiecare amanare, toate regretele…

ma gandesc ca toate astea trebuie sa aiba o valoare a lor, fie ea si negativa. sa se consemneze undeva, sa insemne, sa se adune, sa compuna un fir al unei viete inversate, alb pe negru. fragmentele taiate care ar fi alcatuit cealalta viata a noastra, la care am renuntat, pe care nu am putut-o trai.

 pentru ca nu putem trai totul dintr-o data, dintr-o rasuflare? sau?

in fine, asa cum se vede, azi sunt putin suparata.

nu stiu daca ati vazut unul din multele episoade din desenele animate in care un cineva, o fetita, un copilas, whatever, ajunge in tara dulciurilor. totul, totul e dulce, mmmm, ciocolata, bomboane, turta dulce, all sort of candy and cookies, un tort cam cat un zigurat cu serioase etaje de frisca….mmmm, din nou…fructe, ananas, banane, glazurate, incantate cu bombonele in culori…caramel, budinca, acadele…tot, tot, tot.

needless to say, personajul se pierdea intotdeauna in lume asta, clasicii hensel si gretel ( asa se scria?). needless to say, eu m-am pierdut intotdeauna.

de ce mi-a venit in cap imaginea asta? pentru ca sunt intr-un mic vis cu marzipan, am descoperit rezerva serioasa din supermaketurile nemtesti. toate culorile, marimile, formele…mananc un marzipan brot fara nici cel mai mic regret caloric…marzipan is the king, marzipan rules, marzipan is even better than chocolate!!

in bucuresti cautasem inciudata prin supermarketuri, dar nu am gasit nimic satisfacator. de abia in chocolat, langa carul cu bere, m-am simtit si eu implinita intr-o seara. aveau o prajitura haioasa, numita, dupa forma ei, ‘cartof’ si care mi-a facut placerea sa fie din minunatul material. iti aduci aminte, elenoi?

acum doi ani cand am fost in berlin cu yvon imi cumparasem din piata de craciun o minge uriasa de marzipan, nu am reusit sa o termin decat dupa vreo 2 zile…si bucatica asta delicioasa care tocmai mi se topeste in gura imi aminteste ca urmeaza craciunul si o sa fie alte si alte piete, cu tot felul de prostioare, si beteala si vin cald , si luminite si friedrichstrasse intr-o feerie de culori.

mica voce din mine, care isi revendica dintotdeauna copilaria, si de care nu cred ca o sa ma despart ever, este thrilled. astept craciunul si o sa ma tin de obicei.

in paradisul meu de marzipan, lumina e discreta, muzica se aude incetisor, s-ar putea sa ajung azi la un vernisaj si mmmm…..totul e dulce in jur.

At this point in my life, Mark Twain and I are both bewildered by the intricate complexities of the German language. I will leave him explain in a more accurate manner.

‘The Awful German Language’ by Mark Twain ( fragment :D)

<<There are ten parts of speech, and they are all troublesome. An average sentence, in a German newspaper, is a sublime and impressive curiosity; it occupies a quarter of a column; it contains all the ten parts of speech — not in regular order, but mixed; it is built mainly of compound words constructed by the writer on the spot, and not to be found in any dictionary — six or seven words compacted into one, without joint or seam — that is, without hyphens; it treats of fourteen or fifteen different subjects, each inclosed in a parenthesis of its own, with here and there extra parentheses which reinclose three or four of the minor parentheses, making pens within pens: finally, all the parentheses and reparentheses are massed together between a couple of king-parentheses, one of which is placed in the first line of the majestic sentence and the other in the middle of the last line of it — after which comes the VERB, and you find out for the first time what the man has been talking about; and after the verb — merely by way of ornament, as far as I can make out — the writer shovels in “haben sind gewesen gehabt haben geworden sein,” or words to that effect, and the monument is finished. I suppose that this closing hurrah is in the nature of the flourish to a man’s signature — not necessary, but pretty. German books are easy enough to read when you hold them before the looking-glass or stand on your head — so as to reverse the construction — but I think that to learn to read and understand a German newspaper is a thing which must always remain an impossibility to a foreigner.

Now here is a sentence from a popular and excellent German novel — which a slight parenthesis in it. I will make a perfectly literal translation, and throw in the parenthesis-marks and some hyphens for the assistance of the reader — though in the original there are no parenthesis-marks or hyphens, and the reader is left to flounder through to the remote verb the best way he can:

“But when he, upon the street, the (in-satin-and-silk-covered-now-very-unconstrained-after-the-newest-fashioned-dressed) government counselor’s wife met,” etc., etc. [1]

1. Wenn er aber auf der Strasse der in Sammt und Seide gehüllten jetzt sehr ungenirt nach der neusten Mode gekleideten Regierungsräthin begegnet.

That is from The Old Mamselle’s Secret, by Mrs. Marlitt. And that sentence is constructed upon the most approved German model. >>

looooooooooooooool

“A iubi o fiinta inseamna a-i spune : ‘Tu nu vei muri!’”

Parintele Gheorghe Calciu 

mai mult: http://www.bookblog.ro/category/silviu-man/

azi mi-am adus aminte de ce voiam sa experimentez si un alt tip de invatamant decat cel romanesc.

pentru ca auzisem niste povesti despre standarde atinse de unii si voiam sa le testez gradul de abrambureala.

ei bine, nu, ma inselasem, exista universitati normale, poate nu perfecte, dar straduindu-se sa ajunga la un compromis cu realitatea si idealurile.

am fost la prima intalnire a studentilor cu senatul facultatii. a fost superb. profesori care ascultau studenti. studenti care interveneau lejer si politicos. s-a ajuns la concluzia ca avem nevoie de o politica de environment si ca ar fi misto sa reciclam hartia din facultate. cateva propuneri de optionale vor fi luate in considerare pentru semestrul viitor. studentii sunt ingrijorati de echilibrul de gen din facultate si au primit asigurari ca exista o politica foarte clara in acest sens.

in fine, chestii tehnice, una, alta.

poate avantajul de a fi intr-o facultate mica, dar zau daca nu m-am simtit bine in mediul asta. asa da dialog profesor- student. respect reciproc. fata in fata, cot la cot. scopul final: benele comun, ca sa zic asa.

eu chiar credeam ca sunt povesti.

repet, nu perfect, asta ar fi prea mult spus. dar…normal. si asta ajunge.

blegeala. ploaie. joi.

urmeaza o saptamana intreaga cu o singura zi lucratoare. weekend+ germania isi serbeaza ziua unificarii in curand. bonus- libertate pentru elevi, studenti, populatie lucratoare :D. in realitate avem teme duble pentru ziua aia in care nu mergem la scoala.

sunt de aproape o luna in ge. flo tocmai a plecat si probabil a ajuns in franta.

o astept pe Ele sa vina de la serviciu, sa apucam si noi sa vorbim omeneste….

si mai trebuie sa spun ca azi m-am evervat pentru un articol de pe hotnews din care ar rezulta ca sibiul e un oras cam blegut, care nu si-a atins scopurile de mare capitala. si iar ma trezesc aparandu-l, cu toate ca nu merita intotdeauna. articolul in cauza era insa nederept si nu inteleg de ce nu pot citi odata ceva echilibrat despre sibiul capitala culturala. ba articole super laudative ( astea imi merg oricum mai usor la inima :D), ba super pesimiste, cu usor iz de invidie. un fel de nah, vedeti, nu a iesit perfect, tic!

si eu chiar cred ca lucrurile au iesit surprinzator de bine. sibiul nu avea cum sa se transforme dintr-o data intr-un fel de viena, dar experimentul in sine a fost unic si cat de poate de binevenit pentru locuitori. nu am mai vazut demult- de fapt…niciodata-atata pofta de plimbare si dor de eveniment ca in anul asta. cred ca prima oara in multa vreme nu m-am plictisit deloc, deloc in vacanta de vara. orasul a renascut, sibienii sunt mai porniti pe fapte, mai increzatori, mai mandri. si totul s-a intamplat in mai putin de un an.

as vrea sa vad asta in vreun alt oras…si o zic pe bune, chiar as vrea. cred ca romania ar deveni de nerecunoscut pana sa ma intorc acasa…only if…