Salile de curs au niste ferestre mari, inalte, deasupra umerilor nostri si care lasa o bucata intinsa de cer sa se vada. Si daca imi fac bine socotelile si ma asez unde trebuie, pot sa privesc de fiecare data domul: cupola verde, culorile curse si vechi, dar exact de asta mai pitoresti, peretii negri, parca arsi ( imi spunea cineva ca in realitate domul a fost reconstruit dupa razboi, intr-o forma asemanatoare cu cea in care fusese secole de-a randul). Cerul Berlinului cam fumega si el, e aproape intotdeauna gri, cu niste nori gigantici, care se misca foarte repede si lasa bineinteles locul altor nori gigantici.
Si toata imaginea asta dramatica e rupta de cateva linii portocalii, lunguiete, in capul meu se naste de fiecare data, nu stiu de ce, profilul unor girafe :d. E, girafele astea sunt nici mai mult nici mai putin decat bratele macaralelor care impanzesc intregul oras. In plin centru, la periferii, in cartierele invechite sau in cele foarte posh si tafnoase, e plin, plin de macarale. Se cocoteaza deasupra cladirilor mai vechi, sau peste cate o groapa de fundatie a unei cladiri viitoare. Toate, fara exceptie, sunt mari, dar atat de mari si de sus incat ajungi uneori sa treci pe sub ele fara sa le mai observi. Si atunci te urmaresc totusi cu umbrele lor, niste linii tacute, care iti cad in spate si te fac sa tresari.
Berlinul e un cuib de macarale, parca tot orasul se construieste si se reconstruieste zilnic. Nu am mai vazut pana acum nicaieri atata fervoare in a darama si a pune la loc. Asa cum ne spunea un ghid in primele zile, orasul nu are stare, berlinezii cauta mereu sa isi gaseasca un centru, o inima si asta nu de cand a cazut Zidul, ci dintotdeauna. Nesfarsite discutii, durand uneori decenii intregi, daca o cladire sau alta merita sa mai ramana, sau daca trebuie daramata.
Interesant e ca nu se construiesc doar cladiri noi, ci de multe ori se refac umbre ale vechilor case, dupa planuri si fotografii, cu detalii minutioase. Un mic colt din zona centrala reproduce pe de-a-ntregul secolul al XVIII-lea. Domul, asa cum ziceam, murise si el, uite ca l-au refacut. Un plan recent si grandios presupune daramarea marii cladiri socialiste din Schlossplatz si reconstuirea vechiului palat regal. Totul intr-un fel de gandire si razgandire, o incercare a de a gasi un punct, fie in spatiu, fie in timp, care sa adune laolalta destinul orasului.
Tot zbuciumul asta al Berlinului si macaralele, niste animale pasnice care pasc cam alene din trecutul lui si vegheaza de acolo de sus cum scade, cum se ridica…si tot asa.
