poppy season

am petrecut Pastile in afara tarii de vreo 2-3 ori. cand eram in Slo, a fost chiar aiurea, eram singura, singurica, Tudor plecase in Buc, toate persoanele care mai aveau habar ca sunt Pastile noastre erau pe alte meleaguri. asa ca mi-au luat de manuta niste prietene cu diverse alte religii si confesiuni si le-am dus la miezul noptii la biserica sarbeasca. unde nu am inteles nimic, nimic din slujba- bruma de slovena nu ma ajuta in niciun caz. unde a fost frumos sa ne plimbam cu lumanarile aprinse- asta le-a impresionat si pe prietenele mele. si unde mi-am dat seama ca, cel putin in cazul meu, experienta sociala a sarbatorii bate de departe experienta religioasa. mi-a fost greu sa recunosc pasii slujbei in afara peisajului familiar de la sibiu, unde erau de obicei o groaza de alti prieteni, erau brazii si florile din jurul bisericii, se iveau zorile (eu mai am inca aminitiri din vremea infama cand se facea slujba la 4 am…..).

sunt taaaare curioasa cum o sa fie acum, aici. in seara asta avem program de biserica ruseasca. si maine, foarte frumos, o invitatie la pranz.

imi amintesc cum sarbatorisera americanii din anul meu Thanksgiving Day, in toamna. cum le era dor de casa si se stransesera toti in casa uneia dintre colege pentru o masa care sa aduca ceva din atmosfera de familie…eh, deja vu, ii inteleg perfect in momentul asta.

e cliseu, dar, zau, in momente din astea cel mai bine e sa 1. ignori total ca sunt sarbatori. 2. sa mergi fuguta in casa ta, adica acolo unde chiar te asteapta ai tai

Sarbatori Fericite, everyone. and I mean it

ihimmm…daca se intreba cineva unde am fost atata vreme…ei bine, am hibernat

aprilie mi se pare o luna perfecta pentru hibernare, cand dupa sapte luni incheiate de toamna (cu usoarele variatii de temperatura care s-au chemat anotimp rece), energia mea era aproape gata- mai ramasese doar o urma, cat pentru functiile vitale- a respira, a bea apa, a scrie rapoarte despre sub-prime crisis :D.

 ploaie marunta, un gri foarte gri, cer nemiscat=  viata in berlin de cand am pus piciorul in oras si pana acum cateva zile. cand, miracol, cineva si-a adus aminte ca exista viata si aici, in coltul asta umed de lume si ne-am pomenit cu o lumina cum nu credeam sa mai vad. plus flori, polen, alergii, agitatie. berlinezii gusta soarele cu varful limbii, ca niste soparle mici.

eh, in fine, promit sa ies din hibernare, sa povestesc cum am ajuns sa cred ca berlinul e cel mai cel si ca daca esti pe undeva prin germania, musai sa locuiesti aici– in ciuda ploiiii– de altfel am si facut o victima, un prieten a hotarat sa se mute din munchen in berlin dupa o vizita de cateva zile :D. si o sa mai povestesc si alte povestiri, dupa atata vis cu ochii deschisi, in vizuina, ar fi cazul sa fi adunat cateva