poppy season

azi am plecat din berlin.  pana la toamna vom fi despartiti…

cu oarecare regret, dar pana la urma o pauza nu ar trebui decat sa imi confirme ca imi place orasul.

si acum conteaza oricum mai mult unde am ajuns.

avionul m-a adus in cambridge, langa londra, pentru urmatoarele sase saptamani- internship-ul. orasul mi se pare o bijuterie. ma asteptam sa fie mai conservator si cand colo e cat se poate de tanar si de vibrant. toate casele au gradini foarte verzi si mirosind a proaspat; in fata usii astepta cate un cofrag cu sticle de lapte, sticle din sticla, albe, pline- mi se pare o imagine tipica din filmele politiste englezesti…:D; peste tot numai tufe de tradafiri si tot felul de flori care se agata de geamuri si cresc liber pe intreg peretele caselor. raul, bineinteles- cu barci de lemn.  parcurile  maaaari,  in mijlocul orasului si peste tot, cu iarba taiata scurt si foarte frageda. toti copiii sunt praca blonzi, blonzi, veniti de undeva din vederile retusate, dar cat se poate de vioi….bunicii sunt toti fericiti si sprinteni nevoie mare…

orasul e plin,  spatiul musteste de tot felul de forme si culori aparent sobre, dar atat de bine potrivite impreuna incat mi-a lasat o impresie de joaca, de dans fin intre liniile cladirilor. si ce incalzeste privirea e imbracamintea de lemn pe care o au multe dintre ele: nu numai pub-urile clasice, dar si tot felul de magazinase cu delicatese, casele mai vechi, universitatea.

si ca sa nu uit de ce am venit aici, mi-au placut cuvintele soferului din autobuzul cu care am venit (de altfel englezul tipic, cu accent in vorbire si mult umor): ‘to those who’re visiting the city, enjoy it; to those who’ve come home, have a good rest; and to those who’ve come here to work: you deserve it!’

imi vine un chef sa vopsesc tot in culori nebune. in momentul asta as vrea sa fiu muta si surda si sa nu pot sa fac altceva decat sa arunc cu vopsele in toti oamenii si toate cladirile. as spoi muzeele de peste drum de scoala in mov si rosu

si as vrea sa mai am aici cartea aia pe care o vazusem in Japonia, in care erau toate culorile care le trecusera lor prin cap, cateva mii, fiecare cu un model, reprodus, cam aproximativ, pe hartie si langa fiecare model numele si istoria lui in litere desenate in japoneza.

si ar fi delicios sa fie toti peretii astia cuminti, si toate incaperile modern-istorice din jur bittersweet orange si moss rose si gray si grey si amber white si american beauty (!) si american green si crash si crag si liltin green si melilot si zinnia gold si zuni brown si portuguese red si portable red si flame si daca nu ma credeti toata culorile astea exista si le putei gasi daca le cautati bine si le puteti da voi nume mai frumoase….

si aaaaaaaaaa chiar trebuie sa apuc sa dorm

invat pentru ultimul examen de anul acesta- drept…

si intre timp visez la terasele cu bere si chioscurile de inghetata din oras; la Insula cu pauni, unde am mers acum vreo doua saptamani si unde trebuie neaparat sa ma intorc; la Wansee si Schlachtensee, unde lumea se duce vara sa stea la soare si sa inoate, iuhuuuu; la concertele din Kulturbrauerei si la gratar facut in Monbijou Park, seara, pe intuneric, cu zgomotul de sine de s-bahn in fundal.

Pana la urma, Pastile de anul acesta au fost…

alb-aurii, ca si turlele bisericii rusesti

calde, ca lumina lumanarilor pe care ne chinuiam sa le mai tinem aprinse la intoarcere, macar pana la statia de metrou

rosii, ca ouale vopsite cu foi de ceapa de Diana (la o luna de la Pastile catolice nu se mai gasea pe nicaieri vopsea de oua); asta a fost pentru mine cel mai frumos moment, nu ma asteptam sa am cu cine sa dau cioc la 12 noaptea :))))))

…si mai calde, ca oamenii cu care am fost la biserica, la un pahar foarte fain de vin dupa aceea (cu masura a fost, zau, fara abuzuri ) si a doua zi la un pranz minunat, cu ras spumos si friptura de miel, yeeeey

Nu ma asteptam, dar a fost chiar frumos.