imi vine un chef sa vopsesc tot in culori nebune. in momentul asta as vrea sa fiu muta si surda si sa nu pot sa fac altceva decat sa arunc cu vopsele in toti oamenii si toate cladirile. as spoi muzeele de peste drum de scoala in mov si rosu
si as vrea sa mai am aici cartea aia pe care o vazusem in Japonia, in care erau toate culorile care le trecusera lor prin cap, cateva mii, fiecare cu un model, reprodus, cam aproximativ, pe hartie si langa fiecare model numele si istoria lui in litere desenate in japoneza.
si ar fi delicios sa fie toti peretii astia cuminti, si toate incaperile modern-istorice din jur bittersweet orange si moss rose si gray si grey si amber white si american beauty (!) si american green si crash si crag si liltin green si melilot si zinnia gold si zuni brown si portuguese red si portable red si flame si daca nu ma credeti toata culorile astea exista si le putei gasi daca le cautati bine si le puteti da voi nume mai frumoase….
invat pentru ultimul examen de anul acesta- drept…
si intre timp visez la terasele cu bere si chioscurile de inghetata din oras; la Insula cu pauni, unde am mers acum vreo doua saptamani si unde trebuie neaparat sa ma intorc; la Wansee si Schlachtensee, unde lumea se duce vara sa stea la soare si sa inoate, iuhuuuu; la concertele din Kulturbrauerei si la gratar facut in Monbijou Park, seara, pe intuneric, cu zgomotul de sine de s-bahn in fundal.
ihimmm…daca se intreba cineva unde am fost atata vreme…ei bine, am hibernat
aprilie mi se pare o luna perfecta pentru hibernare, cand dupa sapte luni incheiate de toamna (cu usoarele variatii de temperatura care s-au chemat anotimp rece), energia mea era aproape gata- mai ramasese doar o urma, cat pentru functiile vitale- a respira, a bea apa, a scrie rapoarte despre sub-prime crisis :D.
ploaie marunta, un gri foarte gri, cer nemiscat= viata in berlin de cand am pus piciorul in oras si pana acum cateva zile. cand, miracol, cineva si-a adus aminte ca exista viata si aici, in coltul asta umed de lume si ne-am pomenit cu o lumina cum nu credeam sa mai vad. plus flori, polen, alergii, agitatie. berlinezii gusta soarele cu varful limbii, ca niste soparle mici.
eh, in fine, promit sa ies din hibernare, sa povestesc cum am ajuns sa cred ca berlinul e cel mai cel si ca daca esti pe undeva prin germania, musai sa locuiesti aici– in ciuda ploiiii– de altfel am si facut o victima, un prieten a hotarat sa se mute din munchen in berlin dupa o vizita de cateva zile :D. si o sa mai povestesc si alte povestiri, dupa atata vis cu ochii deschisi, in vizuina, ar fi cazul sa fi adunat cateva
de cateva zile m-am ascuns intr-un colt al bibliotecii, stau cu castile pe urechi, muzica data tare, tare, lucrez la un proiect (si musai sa il termin inainte de vacanta de Pasti de aici, ca sa pot pleca hai-hui :D).
pe afara ploua, din cand in cand ninge, au inflorit narcisele in fata operei- e un camp intreg- si in fata scolii a parcat intr-o zi o flota de trabantele, vopsite in zebra, spots sau jaguar.
asa deci, zilele astea aflu ce s-a intamplat cu privatizarile romanesti si redescopar jazz-ul si narcisele
miros de mal, de valuri. apa plescaie, domol. am vazut intr-o seara doua lebede, nu imi dau seama cum au ajuns acolo. felinarele se aprind si se sting pe rand- senzori!?!-clipesc cand treci pe langa ele.
sa te plimbi intr-o noapte de iarna, pe o strada perfect necunoscuta si sa auzi dintr-o data vantul usor, undeva sus, printre clopoteii de la o fereastra.
o banala greva a bvg-ului (transporturi berlin) m-a facut sa ma indragostesc in sfarsit, si definitiv, de oras.
in primul rand am constatat cu surprindere ca mai pot sa merg- si pot chiar ore intregi, fara sa fie nevoie de ma urc in vreun metrou, tramvai sau autobuz. era o vreme cand faceam asta in fiecare zi…
mult mai important, am deschis ochii larg si am privit cred ca pentru prima oara atent cartierul meu. am luat-o la pas usor, cascand ochii la fiecare straduta si la fiecare colt obscur. am trecut prin fata magazinelor de maruntisuri pe care nu le observasem niciodata pana acum. am gasit un anticariat super cochet, foarte asemanator cu cele prin care ma plimbam in buc…(ba chiar mi se pare ca aduce putin cu un anticariat de pe mosilor, cu o feriga mare in vitrina ) primul lucru pe care mi-au cazut ochii a fost un dictionar roman-german. nu ca nu as mai avea vreo cateva acasa, dar asta era parca atat de mic, de stingher acolo. ma astepta sa il gasesc de prin 1980- in prima zi in care am invatat sa cutreier de-a binelea berlinul.
cred ca s-a intamplat la fel cu fiecare oras in care am locuit vreodata: am inceput sa il consider al meu in momentul in care mi-a venit cheful sa ma plimb cu orele pe strazi pe care nu le cunosteam. uite, in sfarsit a venit si randul lui.
norii au fost mai frumosi ca niciodata deasupra podului de la friedrichstrasse, a aparut chiar si un pic de soare pe cand ieseam dintr-o librarie plina ochi de carti de fotografie :D…si uite asa, bvg m-a facut azi cea mai fericita berlineza.
THE RUINS OF BERLIN
Amidst the ruins of Berlin
Trees are in bloom
as they have never been
Sometimes at night
you feel in all your sorrow
Her perfume as of a sweet tomorrow
That’s when you realise at last
They won’t return
the phantoms of the past
A brand new spring is to begin
Out of the ruins of Berlin
Amidst the ruins of Berlin
Trees are in bloom
as they have never been…
am vazut ‘ a foreign affair’, turnat in 1948, in regia lui billy wilder, superba regie, btw, lumini si umbre si tot pachetul si savoarea filmului alb-negru pe deasupra… marlene in rol principal ( ma incapataneaz sa nu devin oficiala si sa ii adaug si numele de familie, vreau sa imi arog, cu tupeu! trasul de sireturi cu ea :D).
asa deci. filmarea e facuta in mare parte in afara berlinului, din motive evidente la vremea aia, dar apar totusi multe, multe, imagini autentice din berlinul de imediat de dupa razboi. mi-au dat fiori. panorama unui oras zdrobit complet, in care casele nu mai au nici macar intamplator acoperisuri. totul maturat, distrus, schelete de cladiri care se clatina la vant. si chiar m-am gandit cum naiba au supravietuit oamenii cateva ierni intr-un loc din asta, fara acoperis si cu plapume cumparate la nu stiu ce pret de pe piata neagra….si cum se poate sa reconstruiesti un oras din asta din radacini…adica, asa, gandind cu mintea profesionistului in devenire, ce efort strategic trebuie depus, numai ca sa te apuci de undeva si sa faci efctiv un plan.
ok, terminand paranteza, sa ma intorc la film. sau mai bine zis la marlene, ca ea mi-a ramas in minte si pe ea o asteptam in filmul asta. aveam asa, impresia, ca mi-era dor de ea, cu toate ca nu o vazusem niciodata jucand :d
… personajul ei de vampa totala, dar de care ti se face mila si pe care vrei parca sa o oblojesti cumva si sa apuci sa ii vezi partea aia buna, calda, pe care o ascunde. femeia ranita, lovita in orgoliul, sperantele si iubirea ei. gelozia. la un moment dat, o scena in care ii trec peste chip, intr-o avalansa de cateva secunde, emotii diferite, ca niste umbre mari, ingrosate, parca ajungand direct la tine, cel care te hlizesti fascinat de partea cealalta a ecranului :d o erika von schlutow vampa si diva, cu sange regal- amanta regala daca vreti. si in acelasi timp cu un accent jucaus si tupeist, de mica vagaboanda sentimentala (little sentimetle tramp…).
mandra, fatala, unduitoare, personajul pe care ar trebuie sa il urasti, dar pe care eu una nu m-am putut abtine sa nu il admir. mi-a placuuuuuuuuuut marlene. si mi-a placut vocea ei, cand canta, cand vorbea. si mi-au placut rochiile alea rusinat de elegante si sexy. si faptul ca desi si-a jucat impecabil rolul, sau tocmai din cauza asta, se poate ghici the soft side in spatele intrigilor si cruzimii de mic animal care lupta pentru glorie si/ sau supravietuire.
un amanunt, erika locuia undeva in wedding, undeva aproape de strada mea de acum, la un numar 24… am fost acum cateva saptamani in sudkreuz, ma invitase cineva la o petrecere exact pe strada unde locuise de data asta marlene…
va las cu ea, mi s-a parut atat de frumos si cantecul, cu versurile astea si cu vocea ei…
ILLUSIONS
Want to buy some illusions slightly used?
Second-hand.
They were lovely illusions, reaching high
Built on sand.
They had a touch of paradise.
A spell you can’t explain.
For in this crazy paradise
You are in love with pain.
Want to buy some illusions slightly used?
Just like new.
Such romantic illusions
And they’re all about you.
I’d sell them all for a penny
They make pretty souvenirs.
Take my lovely illusions.
Some for laughs, Some for tears.
in fine, ca observatie generala…parca sunt putin cam prea optimista si cu capul in nori zilelea astea…
micile amanunte de azi: acelasi cersetor pe care l-am mai vazut de cateva ori in metrou. intra lejer in vagon si incepe un discurs cantat in germana lui pe care nu o inteleg. are un caine ( majoritatea cersetorilor de aici au cate unul sau mai multi- cred ca ii tin pentru protectie, sau pentru a inspira mila, sau poate pentru ca municipalitatea ofera bani tuturor celor care adopta un caine de la adapost). cainele lui e frumos, alb cu niste pete cafenii- cam ca mira mea- dar si foarte trist, saracul- genul care tine mereu coada intre picioare. atitudinea lui vorbeste si pentru el si pentru stapan.
spre seara, plecand de la scoala, am surpriza sa gasesc un berlin aglomerat. friedrichstrasse plina de claxoane, faruri si de pietoni avand ceva mai multa grija la masini decat de obicei, alergand incoace si incolo. nu m-am putut abtine sa nu zambesc. in sfarsit e si orasul asta aglomerat odata. macar in serile de weekend. dar pana si asta il face fermecator. berlinezii sunt in a dancing mood si iau cu asalt centrul.
si iar pe metrou. am vazut cea mai fermecatoare fetita care mi-a iesit vreodata in cale. ar trebuie sa ma transform intr-un nabokov cu lolitele lui sau sa incerc si eu sa-i prind parfumul intr-o sticluta, cam ca suskind, zau. imposibil de descris, cu tot cu chinul meu de a fi ori poetica, ori precisa. cred ca numai un copil poate sa aiba un par de culoarea asta, un amestec de roscat si auriu, o mica aureola, ca ingerasii renascentisti. mi-a inveselit toata seara.
