poppy season

Coup de foudre a murit intr-o sambata dimineata la Bucuresti.

See:  http://morar.hotnews.ro/ce-n-o-sa-vezi-niciodata-in-bucuresti.html

nah, veni clipa. ma car, plec, ma duc, dispar pe alte meleaguri, in necunoscut :D. pentru cate vreme, ramane de vazut.
am sentimente foarte amestecate, ceva nerabdare, usoare emotii. chiar indiferenta- in definitiv, nu ma astept la nimic care sa ma dea peste cap. sau?…

nu regret, ba dimpotriva, dar tare sunt curioasa cum o sa ma intorc, cum o sa arat, cum o sa ma simt, ce anume o sa mai numesc casa….of, cat de mult si cat de putin sunt doi ani…

da, ma lamentez…asta e, iertati-ma in seara asta, nu mi-au placut niciodata despartirile :d

Personaje familiare in Bucuresti:

Inconfundabile J

domul care vinde ziare si reviste in romana, la coloane

batranica cersind chitita la teatrul mic…o prezenta constanta intrega iarna….

doamna din lift de la laptarie….

domnii cu iepurasii de la gura de metrou universitate, primavara

tot la universitate, dar si in alte statii de metrou: un domn cu acordeon, care canta cantece de inima albastra… 

Pe categorii J 

floraresele, la orice ora din zi sau din noapte

proverbialele vanzatoare de abonamente si bilete de metrou/ autobuz

lumea de la motoare….cam aceeasi cu:

 lumea de la trepte tnb…

politistii, in intersectiile mari, in plin blocaj…

soferii de taxi soferii de autobuz ( aici se pot deschide alte categorii- cei care te asteapta cand te vad alergand; cei care iti inchid usile in nas, dupa ce ti-ai dat sufletul din tine etc)

sa nu uitam cersetorii cu rute clasice: le stim in mare parte povestile, stim si pe ce rute circula

Personaj colectiv….traficul….soferii, politistii, masinile, un intreg conglomerat- pe acesta il cunoatem cu totii, nu-i asa? Amin J  

PS: L-am intalnit in 69 pe nepotul lui Take Ionescu. Prezentabil, amabil, dornic de vorba, cum altfel? Cateva secunde l-am chiar crezut. All in all, a fost incantator si blajin, ca atati alti nepoti celebri pe care ii poti intalni prin autobuze.

Vara trecuta am apucat sa stau cateva zile bune in Roma,  la o conferinta IAPSS, inconjurata de romani ( a se citi aici locuitorii Romei…). Si pentru ca am avut cateva discutii in contradictoriu despre orasul meu ( in acest caz,  Bucuresti), am simtit nevoia sa il apar de toate acele izbucniri ale prietenilor mei italieni, sa ii iau partea si sa ii salvez onoarea si candoarea de oras gri, grotesc si, de ce nu, plin de farmec . Nu departe de asta erau sentimentele mele legate de a fi roman ( a se citi din
Romania- vreau diacritice aici), de a fi roman undeva departe si de a fi in unele momente in exil.  Uite ce am scris pe tren, pe drumul de intoarcere, putina terapie prin scris deci:

Mai, 2006

Iubesc Bucurestiul meu, orasul meu ranit si sufocant, caruia prietenii mei straini ii urasc cladirile…Bucurestiul meu cazand si crescand, luminos si degradat. Un Bucuresti neinteles, nedorit, care amesteste,  si un Bucuresti orbitor care lasa urme de aur pe piele…Ciment si copaci, Romana si Herastrau, masini, fum, fumuri, lumini, amurguri, case, multe case, printre biserici si blocuri.