poppy season

Ring any bells? :D 

‘ To be sure, reports of how hundreds of passers-by show complete indiference to someon lying sick on the sidewalk are nthing new. I have noticed an increase in rage and hostility people exhibit toward those around them and the absence of a basic willingness to help each other.

Moreover, society as a whole seems to have become totally apathetic to politics and the condition of the country. It is indeed a rare occasion when an event stirs people into taking some kind of stance or action.

Society is lacking a basic moral foundation- an understanding of what is good and bad.’

 As fi putut baga mana in foc ca e Bucurestiul- poate sunt prea pesimista ?

Citatul e luat dintr-un articol de Georgy Bovt, publicat in Moscow Times. Pentru ca da, despre Moscova e vorba.  

Comunismul,  tranzitia-  au reusit in final sa atinga idealul nivelarii claselor- o nivelare morala, fara granita. Oamei inraiti, suspiciosi, cu reguli anapoda si care si-au predat destinul altora, prinsi intr-un dezgust obosit de tot ce e politic/a.

Poate ca la Bucuresti lucrurile sunt diferite, poate ca nu e chiar asa dramatic. As vrea sa cred. Dar nu pot sa nu observ ca aceeasi apatie politica despre care se vorbeste in articol, indiferenta fata de oameni si dorinta de a razbi cu pretul fericirii celorlalti- sunt prezente cu varf si indesat.

Si ca sa inchei in aceeasi nota pesimista, in ajun de ‘alegeri’ in Rusia, un alt citat, to Moscow Times, editia din 14 Feb (sau cum se vede Valentine’s day din perspectiva ruseasca :D)

‘There is no new Cold War (…). But there is a cold peace.”

Martin Wolf, Financial Times:  :d

ca tot am redeschis subiectul… uite mai jos o discutie mai veche despre sibiu, de prin ianuarie, dar care mi se pare foarte misto. de atunci lucrurile s-au mai schimbat, anul cultural e aproape la sfarsit ( desi se mai intampla chestii , eu ma oftic pentru festivalurile de teatru si poezie pe care le pierd . si probabil mai sunt si altele.) mi se pare interesant ce s-a comentat legat de felul in care sibiul cultural a fost descris in presa. plus observatia ca oameni diferiti au asteptari diferite ( poate influentate gresit de aceeasi presa)- eu ca sibianca, stiind cum erau lucrurile inainte si vazand cat de mult si cat de bine s-a facut nu pot decat sa fiu incantata, mi-au fost depasite asteptarile; se prea poate ca cineva care nu stia prea bine sau nu stia deloc sibiul sa-si fi dorit o transportare directa in viena/ luxemburg/ etc, caz in care…ne pare rau, nu, nu s-a ajuns asa departe.

in fine, vara a adus multe imbunatatiri, entuziasti, carcotasi etc. discutia de mai jos mi s-a parut in primul rand foarte cinstita, so here is the link.

btw, mihnea, sibiu-man e mihnea  ex-lazar?

http://www.jurnalismonline.ro/?p=624

Multa, multa vreme am fost suparata pe scoala. Pe sistem, that is. Mi se parea ca e nedrept, ineficient, inuman, birocratic. Ca e necoordonat, prost structurat, lipsit de dinamica- intr-un cuvant falimentar si fara speranta de viitor. Ma refer deci nu atat la oameni, cat la structura, la felul molau si de prea multe ori absurd in care functioneaza.

 Raman la parerea mea. Dupa 16 ani de scoala, reforme, tranzitii, examene, schimbari, nu am gasit argumente contra. As putea spune cel mult ca, intrand in contact cu elevi/studenti din alte tari, mi-am dat seama ca nu exista nici un sistem perfect, personalizat, ca nu poti invata exact asa cum ai vrea, ca trebuie sa existe scapari si ca ele sunt inevitabile intr-o societate inca atat de instabila.

Cert este ca am ramas cu regrete si vise legate de o viata de scoala mai buna, mai libera, dedicata mai mult nevoilor mele, dorintei mea de a stii lucruri despre lume.

Si… Am aflat de curand despre cogitoergosum http://www.cogitoergosum.ro/wordpress/index.php  Un super proiect, cu super oameni, care incearca sa ofere o alternativa la tipul de invatamant prafuit de care cred ca, pana acum, ne-am plictisit multi dintre noi.

Sunt o mana de tineri, fiecare cu pasiunea lor si fiecare incercand sa le-o impartaseasca si altora. E genul de proiect nascut dintr-o idee, una care nu numai ca e foarte frumoasa, dar e si utila si perfect functionala. Nu sunt abordate numai teme inedite, pe care cu greu le-ai putea intalni intr-o curricula de liceu, dar modalitatea insasi de predare e diferita. E un fel de summer school, in care creativitatea, pasiunea si dedicarea sunt cele care creeaza lectiile. Dar modelul e unul original.

 Asa ceva nu modifica, desigur, sistemul. Dar ofera o alternativa. Una superba.

Macar pentru asta si as vrea sa mai fiu in liceu.

Sunt foarte mandra de ei. Really.

Candva credeam ca exista numai Yahoo. Ca asta foloseste toata lumea ca sa mai schimbe cate o vorba. Ei nu, mai sunt si IRC, ICQ, Gadu-Gadu, Jabber…

Mi s-a parut interesant un survery facut de World Initiative of Students for Exchange ( WISE). WISE au intrebat membrii mai multor organizatii studentesti, din mai multe tari, ce tipuri de instant messaging folosesc pentru a tine legatura.

Si uite ce au descoperit.

http://www.wise-global.org/messengers_results.php

 Eu trebuie sa recunosc ca dupa ce mi-am instalat si skype si MSN am pus punct, imi ajung. :d Multitasking-ul a ajuns la un nou nivel, fiecare programel are propriile sunete de atentionare, emoticoane care mai de care mai ciudate, ferestre cat mai colorate si mai diferite…It’s a jungle out there…

FCRP-ul in plina fierbere. Bloguim de zor, comentam de zor. Da, cred ca acum numarul de bloguri din Romania a crescuuuuuuuut…

Uite ca am devenit mai atenta la stirile si povestile cu si despre:

http://www.hotnews.ro/articol_70188-Blogul-a-cincea-putere-in-stat.htm

De ce publicitate:

pentru fascinatia obiectelor, pentru culori, muzici, fun, responsabilitati, cicluri si varste de produse, strategii, pentru posibilitatea de a transforma o pereche de jeans intr-un obiect de cult…

De ce NU publicitate:

pentru ca fiecare adictie dezumanizeaza: in cazul acesta zeul publicitatii pune caramizi la consumerismul nebun, nebun pe care il gustam…

De ce PR:

pentru ideea ( mica noastra utopie?) ca un conglomerat tehno-birocratic de forma organizatie, corporatie etc poate ajunge sa isi merite locul in comunitate ( responsabilitatea sociala, nu-i asa?)

pentru dinamica, evenimente spumoase, relatia cu publicurile

De ce NU PR:
pentru ca aduce la suprafata compromisurile si agresivitatea relatiilor umane

De ce amandoua:

pentru ca s-au construit pe atata cunoastere de oameni. pentru ca par un joc de vorbire intre culturi si pentru ca au ambitia sa creeze retele, plase, poduri intre oameni si lumi.

IAPSS. Zeci de tari, mii de studenti. Culturi, viziuni, perspective-toate diferite 

www.iapss.org

Ma mutam intr-o tara necunoscuta, cu o limba pe care o credeam pe atunci imposibila…, alaturi de oameni cu totul straini, inclusiv de cultura mea….si, hmm, am avut ceva emotii. 

Pana la urma mi-a placut anul trecut, in ciuda senzatiei frecvente de participare la un dialog al surzilor. Probabil cea mai mare provocare a intregului timp petrecut impreuna a fost sa ne definim termenii, sa fim siguri ca vorbim despre acelasi lucru…Atatea situatii in care fiecare parea a folosi aceleasi cuvinte pentru a spune ceva cu totul diferit. Banuiesc ca aici intervine- naucitor si, uneori, dureros- diferenta culturala.

Comic, ridicol, furie, neputinta- cand vrei sa vorbesti, si nu esti inteles, cand din cauza asta pierzi timp, incredere, cand incepi sa iti doresti cu disperare un esperanto functional…

De ce studentii din Nigeria cu care lucram foloseau un intreg arsenal de adjective si apelative, cu iz de discurs medieval sau clerical….De ce frazele in engleza ale unui prieten argentinian pareau traduse din spaniola…De ce am avut un trac nebun vorbind cu japonezii  (care, da, chiar pareau) severi si inflexibili.

Ce am invatat: comunicarea adevarata, de la om la alt om- e un privilegiu. Nu e putin lucru sa te faci inteles si sa ajungi la celalalt, cand intre lumea ta si lumea lui e un gol.  Un Babel obositor si fascinant, si fiecare inteles pe care i l-ai putut trasmite cuiva- o victoria suprema.

Timizii incearca uneori sa isi vindece naravul impingandu-se in fata, punandu-se in tot felul de situatii care sa ii faca mai curajosi, doar, doar vor inceta sa mai roseasca la fiecare pas. Am auzit de actori care s-au apucat de teatru ca sa scape de tracul de zi cu zi… 

Zis si facut: acum cativa ani, incercam de zor sa merg la (con)cursuri de vorbit in public, sau public speaking (ajunsesem si la varianta in engleza).

Am citit deci o mie si una de carti si brosuri, am ascultat sfaturi peste sfaturi de la experti profesionisti si experti amatori. Glumite, structura, citate, intonatie etc etc. N-as putea spune ca m-am ales cu prea mult. Mi se parea ca toti ziceau unul si acelasi lucru si acel ceva general si vag nu m-a ajutat nici sa devin mai increzatoare, nici sa capat mult doritele aptitudini de public speaking.

Daca am invatat ceva, a fost pentru ca am inceput sa ma cunosc mai bine pe mine si pe cei carora le vorbeam, cu diferite ocazii ( am trecut mai tarziu de la mici concursuri anonime la prezentarile din IAPSS, din ASSP, ceva mai veridice).

Asa ca, dupa mine, un discurs e bun daca:  Cel care vorbeste se cunoaste pe sine si se prezinta asa cum este- mastile se vad intotdeauna; trebuie sa fii mult prea bun actor ca sa nu te dai de gol. Asadar, sa fii cu naturalete si calm tu insuti. Sau sa iti joci foarte bine propriul rol.

The rest…sfaturile sunt pe net si in biblioteci.

 Nu stiu daca exista in realitate reguli pentru a tine discursuri bune. Poate ca cele mai bune discursuri au fost tinute de oameni care credeau in cuvintele lor si care puteau sa isi priveasca sincer publicul. 

Febrila membra a comunitatii virtuale, cum sunt- sau devin, simt nevoia sa scriu despre beneficiile acestui …stil de viata, pana la urma. Pentru ca nu ma pot abtine sa gandesc ca internetul este un stil de viata. Dare to say not….

Navighezi pe internet, fiind insa IN internet. Trimiti/ primesti mesaje DIN retea, DIN interiorul unui spatiu/timp caruia ii apartii impreuna cu celelalte milioane de, hai sa le spunem, utilizatori- desi as prefera un termen mai putin tehnic pentru oameni pe care ii percep ca membri ai unui grup din care fac parte la randul meu. Comunitatea asta virtuala, care, zau, nu vad de ce ne-ar dezumaniza cand ne aduce atat de aproape, in atat de multe moduri de neconceput in afara ei.

Sentimentul ca sunt conectata la lume, la ceilalti. Reflexul de a intra pe mess in secunda cand s-a deschis calculatorul. Cine ce a mai comentat pe blog. Cine a mai updatat cate ceva. O fuga pe youtube. Urmareste un link de pe un offline. Doua clickuri pentru stiri. Prietenii mei din IAPSS, din Sibiu, si de oriunde altundeva decat camera mea. Mii, mii, mii de site-uri de fotografie. A, bineinteles, mailul, regele mail.

Mi se intampla sa vreau sa fac o pauza. Sa nu dechid calculatorul pentru vreo cateva zile bune, ca sa parasesc senzatia atat de intensa si obositoare ca pe lume se intampla milioane de lucruri si se spun infinit de multe altele. Dar asta doar ca sa regasesc mai tarziu, cu familiaritate, lumea cea mare pe care o lasasem in urma si sa o iau de la capat cu click, blog, mail, mess.

A, ca nu sunt de acord cu excesele. Ca orice e prea mult, strica…Da, nu ii sprijin pe couch patatoes.  Internetul, asa cum il vad, e un mod de viata in interiorul unui mod de viata- virtualul ca prelungire, reflectare, suport al realului- cum altfel? Nu il vad ca pe o inlocuire a lumii reale, cu provocarile ei, ci ca pe o modalitate de a explora in continuare, infinit mai mult, de a fi in legatura cu oameni reali.

Incantator, delicios, superb sentiment, de a-l avea la indemana si de a te putea cufunda in pagini oricand vrei sa ajungi mai departe decat pot ajunge mainile tale.

Cam atat.

 Hail, to the virtual space, time, fun, feeling!