poppy season

tot citesc ce scrie R., cum a plecat ea singura de acasa in alta tara si ca e bine si nu e bine si asa mi-ar veni sa o pup pe amandoi obrajii daca ar fi aici. ca scrie vesel si deprimant si plin si nu ii e frica de toate chestiile pe care eu nu stiu daca o sa am vreodata chef sa le pun aici. citesc si parca imi las pe blogul ei toate gandurile rele, lepadate ca o piele uscata de sarpe mic si trist. poate ca mi se pare ca daca mai e cineva pe pamant care se simte asa, nu e totul pierdut, suntem un neam, suntem mai multi asa. ca si cand as merge la spovedanie si mi-ar spune ea cuvintele in locul meu. long live R. pe care nu am mai apucat sa o cunosc in Bucuresti si pe care o cunosc acum……

stau pe o canapea rosie, un pic cam roasa. afara cineva taie iarba cu o masina bazaitoare. beau un pahar cu lapte, ascult pearl jam, ma gandesc ca anglia e o tara buna sa stai departe de fumat si pachetul meu naravas de tigari a ramas oricum uitat in camera din berlin. langa fereastra e o masuta cu o tabla de sah- piesele sunt jumata transparente, jumatate alburii-opace.

ma gandesc ca a fost o idee buna pana la urma. si masterul asta si ‘meseria’ asta si venitul in anglia. piticii mici si rai imi dau pace azi si ma bucur de norii de afara fara prea multe indoieli.

o sa ma tina fix pana maine

ce mi se pare misto e cum miroase tara asta. sau, ma rog, orasul asta. miroase a ploaie si lumina, indiferent de cum e vremea. sunt peste tot trandafiri- am in sfarsit o imagine pe viu a verii englezesti. si la mine in bucatarie ceaiul e parca numai miere si arome. au si biscuitii astia cu unt pentru care zau daca nu as face multe faradelegi :D. de undeva vine o mireasma de capsuni. trebuie sa descopar unde e piata in aer liber(in berlin era usor- la primul magazin turcesc :D). teresele de vara sunt in mijlocul unei pajisti, deci gusti dintr-o bere sau o cana de ‘ale’…cu iz de iarba

a, da, o parte importanta a orasului de numeste…jesus (green). de la colegiul cu acelasi nume….where are you going? I’m going to jesus….anyway.

miroase a vacanta, desi am venit aici sa lucrez si stau intr-o duminica la calc sa imi termin chestii :DD

azi am plecat din berlin.  pana la toamna vom fi despartiti…

cu oarecare regret, dar pana la urma o pauza nu ar trebui decat sa imi confirme ca imi place orasul.

si acum conteaza oricum mai mult unde am ajuns.

avionul m-a adus in cambridge, langa londra, pentru urmatoarele sase saptamani- internship-ul. orasul mi se pare o bijuterie. ma asteptam sa fie mai conservator si cand colo e cat se poate de tanar si de vibrant. toate casele au gradini foarte verzi si mirosind a proaspat; in fata usii astepta cate un cofrag cu sticle de lapte, sticle din sticla, albe, pline- mi se pare o imagine tipica din filmele politiste englezesti…:D; peste tot numai tufe de tradafiri si tot felul de flori care se agata de geamuri si cresc liber pe intreg peretele caselor. raul, bineinteles- cu barci de lemn.  parcurile  maaaari,  in mijlocul orasului si peste tot, cu iarba taiata scurt si foarte frageda. toti copiii sunt praca blonzi, blonzi, veniti de undeva din vederile retusate, dar cat se poate de vioi….bunicii sunt toti fericiti si sprinteni nevoie mare…

orasul e plin,  spatiul musteste de tot felul de forme si culori aparent sobre, dar atat de bine potrivite impreuna incat mi-a lasat o impresie de joaca, de dans fin intre liniile cladirilor. si ce incalzeste privirea e imbracamintea de lemn pe care o au multe dintre ele: nu numai pub-urile clasice, dar si tot felul de magazinase cu delicatese, casele mai vechi, universitatea.

si ca sa nu uit de ce am venit aici, mi-au placut cuvintele soferului din autobuzul cu care am venit (de altfel englezul tipic, cu accent in vorbire si mult umor): ‘to those who’re visiting the city, enjoy it; to those who’ve come home, have a good rest; and to those who’ve come here to work: you deserve it!’

imi vine un chef sa vopsesc tot in culori nebune. in momentul asta as vrea sa fiu muta si surda si sa nu pot sa fac altceva decat sa arunc cu vopsele in toti oamenii si toate cladirile. as spoi muzeele de peste drum de scoala in mov si rosu

si as vrea sa mai am aici cartea aia pe care o vazusem in Japonia, in care erau toate culorile care le trecusera lor prin cap, cateva mii, fiecare cu un model, reprodus, cam aproximativ, pe hartie si langa fiecare model numele si istoria lui in litere desenate in japoneza.

si ar fi delicios sa fie toti peretii astia cuminti, si toate incaperile modern-istorice din jur bittersweet orange si moss rose si gray si grey si amber white si american beauty (!) si american green si crash si crag si liltin green si melilot si zinnia gold si zuni brown si portuguese red si portable red si flame si daca nu ma credeti toata culorile astea exista si le putei gasi daca le cautati bine si le puteti da voi nume mai frumoase….

si aaaaaaaaaa chiar trebuie sa apuc sa dorm

am petrecut Pastile in afara tarii de vreo 2-3 ori. cand eram in Slo, a fost chiar aiurea, eram singura, singurica, Tudor plecase in Buc, toate persoanele care mai aveau habar ca sunt Pastile noastre erau pe alte meleaguri. asa ca mi-au luat de manuta niste prietene cu diverse alte religii si confesiuni si le-am dus la miezul noptii la biserica sarbeasca. unde nu am inteles nimic, nimic din slujba- bruma de slovena nu ma ajuta in niciun caz. unde a fost frumos sa ne plimbam cu lumanarile aprinse- asta le-a impresionat si pe prietenele mele. si unde mi-am dat seama ca, cel putin in cazul meu, experienta sociala a sarbatorii bate de departe experienta religioasa. mi-a fost greu sa recunosc pasii slujbei in afara peisajului familiar de la sibiu, unde erau de obicei o groaza de alti prieteni, erau brazii si florile din jurul bisericii, se iveau zorile (eu mai am inca aminitiri din vremea infama cand se facea slujba la 4 am…..).

sunt taaaare curioasa cum o sa fie acum, aici. in seara asta avem program de biserica ruseasca. si maine, foarte frumos, o invitatie la pranz.

imi amintesc cum sarbatorisera americanii din anul meu Thanksgiving Day, in toamna. cum le era dor de casa si se stransesera toti in casa uneia dintre colege pentru o masa care sa aduca ceva din atmosfera de familie…eh, deja vu, ii inteleg perfect in momentul asta.

e cliseu, dar, zau, in momente din astea cel mai bine e sa 1. ignori total ca sunt sarbatori. 2. sa mergi fuguta in casa ta, adica acolo unde chiar te asteapta ai tai

Sarbatori Fericite, everyone. and I mean it

ihimmm…daca se intreba cineva unde am fost atata vreme…ei bine, am hibernat

aprilie mi se pare o luna perfecta pentru hibernare, cand dupa sapte luni incheiate de toamna (cu usoarele variatii de temperatura care s-au chemat anotimp rece), energia mea era aproape gata- mai ramasese doar o urma, cat pentru functiile vitale- a respira, a bea apa, a scrie rapoarte despre sub-prime crisis :D.

 ploaie marunta, un gri foarte gri, cer nemiscat=  viata in berlin de cand am pus piciorul in oras si pana acum cateva zile. cand, miracol, cineva si-a adus aminte ca exista viata si aici, in coltul asta umed de lume si ne-am pomenit cu o lumina cum nu credeam sa mai vad. plus flori, polen, alergii, agitatie. berlinezii gusta soarele cu varful limbii, ca niste soparle mici.

eh, in fine, promit sa ies din hibernare, sa povestesc cum am ajuns sa cred ca berlinul e cel mai cel si ca daca esti pe undeva prin germania, musai sa locuiesti aici– in ciuda ploiiii– de altfel am si facut o victima, un prieten a hotarat sa se mute din munchen in berlin dupa o vizita de cateva zile :D. si o sa mai povestesc si alte povestiri, dupa atata vis cu ochii deschisi, in vizuina, ar fi cazul sa fi adunat cateva

de cateva zile m-am ascuns intr-un colt al bibliotecii, stau cu castile pe urechi, muzica data tare, tare, lucrez la un proiect (si musai sa il termin inainte de vacanta de Pasti de aici, ca sa pot pleca hai-hui :D).

pe afara ploua, din cand in cand ninge, au inflorit narcisele in fata operei- e un camp intreg- si in fata scolii a parcat intr-o zi o flota de trabantele, vopsite in zebra, spots sau jaguar.

asa deci, zilele astea aflu ce s-a intamplat cu privatizarile romanesti si redescopar jazz-ul si narcisele

 Pentru ca se trece pe rosu

Pentru ca se intarzie

Pentru ca nu se zice ‘berlineze’, ci ‘pfannkuchen’

Pentru ca se darama si se construiesc cladiri cu o viteza ametitoare

Pentru ca sunt hip barurile roase de comunism

Pentru ca grafitti e in clasa decoratiunilor interioare

Pentru ca se bea bere rosie si bere verde in pahar cu picior si pai

Pentru ca nu te simti strain chiar daca nu stii o boaba de germana si pentru ca in plus se vorbesc pe strada o mie de limbi, in afara de germana

Pentru ca oricum cei mai multi oameni pe care ii intalnesti nu sunt berlinezi, ci veniti de aiurea

Pentru ca iti gasesti un loc, oricine ai fi

To be continued.

raul care curgea in Ljublajna si care avea nume de mic amor :D- Ljubljanica. Parca in orasul asta trebuie sa iubesti tot timpul.

E foarte interesant ca de fiecare data cand incerc sa imi amintesc ceva legat de Slo, imi vin in cap imagini cu vara, soare mare, cald, frunze si umbre, oameni stand pe iarba si citind.

Imi aduc aminte o zi in care am pornit-o pe un fir de apa, si am inaintat vreo jumatate de ora, iesisem cu totul din oras, erau in jur numai balarii, maaari, mari, si rate care tot macaneau…

da, stiu, peisajul burghez de vara…dar pentru ca aici e frig din toate punctele de vedere, simteam nevoia sa ma incalzesc. asta si faptul ca nu vorbesc niciodata de Slo, desi ma gandesc la anul ala in fiecare zi.

si, tre sa recunoasteti, sunt destepti, branding-wise, uite mai jos