poppy season

tot citesc ce scrie R., cum a plecat ea singura de acasa in alta tara si ca e bine si nu e bine si asa mi-ar veni sa o pup pe amandoi obrajii daca ar fi aici. ca scrie vesel si deprimant si plin si nu ii e frica de toate chestiile pe care eu nu stiu daca o sa am vreodata chef sa le pun aici. citesc si parca imi las pe blogul ei toate gandurile rele, lepadate ca o piele uscata de sarpe mic si trist. poate ca mi se pare ca daca mai e cineva pe pamant care se simte asa, nu e totul pierdut, suntem un neam, suntem mai multi asa. ca si cand as merge la spovedanie si mi-ar spune ea cuvintele in locul meu. long live R. pe care nu am mai apucat sa o cunosc in Bucuresti si pe care o cunosc acum……

stau pe o canapea rosie, un pic cam roasa. afara cineva taie iarba cu o masina bazaitoare. beau un pahar cu lapte, ascult pearl jam, ma gandesc ca anglia e o tara buna sa stai departe de fumat si pachetul meu naravas de tigari a ramas oricum uitat in camera din berlin. langa fereastra e o masuta cu o tabla de sah- piesele sunt jumata transparente, jumatate alburii-opace.

ma gandesc ca a fost o idee buna pana la urma. si masterul asta si ‘meseria’ asta si venitul in anglia. piticii mici si rai imi dau pace azi si ma bucur de norii de afara fara prea multe indoieli.

o sa ma tina fix pana maine

tot palavragind imi aduc aminte de o chestie foarte faina din berlin, de data asta.

desi e un oras mare, nu e un oras stresant. nu stiu cum reusesc, dar traficul nu e niciodata suparator. foarte rar cate un blocaj si atunci de cele mai multe ori la iesirea din oras, probabil la sfarsit de saptamana.

strazile spatioase, cladirile (cu exceptia notabila a potsdamer platz)- joase. senzatia ca trebuie doar sa respiri adanc, totul e liber si larg. se pare ca din secolele 18-19 a ramas regula ca strazile sa fie suficient de mari incat sa permita armatei prusace sa intre in cartierele naravase si sa poata inabusi orice fel de revolta. casele sunt majoritatea cu 3-4 etaje de pe vremea cand pompierii interveneau cel mai bine pana la inaltimea asta. motivatii foarte pragmatice pana la urma- dar orasul s-a rasfrant pe orizontala si a fost intr-un final ferit de aglomerare si agitatie.

plus verdele, copacii- incepand cu unter den linden si pana la cartierele mai amarate. senzatia ca berlinul e un mare parc urban. cu iepurasi si vulpi rasarind in plin centru, asa, pentru putina varietate in serile din fata primariei rosii.

berlinul e relaxat si comod.

ce mi se pare misto e cum miroase tara asta. sau, ma rog, orasul asta. miroase a ploaie si lumina, indiferent de cum e vremea. sunt peste tot trandafiri- am in sfarsit o imagine pe viu a verii englezesti. si la mine in bucatarie ceaiul e parca numai miere si arome. au si biscuitii astia cu unt pentru care zau daca nu as face multe faradelegi :D. de undeva vine o mireasma de capsuni. trebuie sa descopar unde e piata in aer liber(in berlin era usor- la primul magazin turcesc :D). teresele de vara sunt in mijlocul unei pajisti, deci gusti dintr-o bere sau o cana de ‘ale’…cu iz de iarba

a, da, o parte importanta a orasului de numeste…jesus (green). de la colegiul cu acelasi nume….where are you going? I’m going to jesus….anyway.

miroase a vacanta, desi am venit aici sa lucrez si stau intr-o duminica la calc sa imi termin chestii :DD

azi am plecat din berlin.  pana la toamna vom fi despartiti…

cu oarecare regret, dar pana la urma o pauza nu ar trebui decat sa imi confirme ca imi place orasul.

si acum conteaza oricum mai mult unde am ajuns.

avionul m-a adus in cambridge, langa londra, pentru urmatoarele sase saptamani- internship-ul. orasul mi se pare o bijuterie. ma asteptam sa fie mai conservator si cand colo e cat se poate de tanar si de vibrant. toate casele au gradini foarte verzi si mirosind a proaspat; in fata usii astepta cate un cofrag cu sticle de lapte, sticle din sticla, albe, pline- mi se pare o imagine tipica din filmele politiste englezesti…:D; peste tot numai tufe de tradafiri si tot felul de flori care se agata de geamuri si cresc liber pe intreg peretele caselor. raul, bineinteles- cu barci de lemn.  parcurile  maaaari,  in mijlocul orasului si peste tot, cu iarba taiata scurt si foarte frageda. toti copiii sunt praca blonzi, blonzi, veniti de undeva din vederile retusate, dar cat se poate de vioi….bunicii sunt toti fericiti si sprinteni nevoie mare…

orasul e plin,  spatiul musteste de tot felul de forme si culori aparent sobre, dar atat de bine potrivite impreuna incat mi-a lasat o impresie de joaca, de dans fin intre liniile cladirilor. si ce incalzeste privirea e imbracamintea de lemn pe care o au multe dintre ele: nu numai pub-urile clasice, dar si tot felul de magazinase cu delicatese, casele mai vechi, universitatea.

si ca sa nu uit de ce am venit aici, mi-au placut cuvintele soferului din autobuzul cu care am venit (de altfel englezul tipic, cu accent in vorbire si mult umor): ‘to those who’re visiting the city, enjoy it; to those who’ve come home, have a good rest; and to those who’ve come here to work: you deserve it!’

de cateva zile m-am ascuns intr-un colt al bibliotecii, stau cu castile pe urechi, muzica data tare, tare, lucrez la un proiect (si musai sa il termin inainte de vacanta de Pasti de aici, ca sa pot pleca hai-hui :D).

pe afara ploua, din cand in cand ninge, au inflorit narcisele in fata operei- e un camp intreg- si in fata scolii a parcat intr-o zi o flota de trabantele, vopsite in zebra, spots sau jaguar.

asa deci, zilele astea aflu ce s-a intamplat cu privatizarile romanesti si redescopar jazz-ul si narcisele

when ave maria meets the saxophone…sau ce lucru frumos se intampla cand jan garbarek isi aduce saxofonul intr-o biserica. mi-a placut, dragut.

nu va dau link, e primul lucru pe care il gasiti cand cautati jan garbarek pe youtube.

ce mi-a atras mie atentia. percutionista- pentru ca e o tipa, la tobe. nu v-am zis ca intr-o alta viata as vrea rau, dar rau, sa fiu percutionista, nu? :d al doilea lucru: clopoteii; tipa asta avea cateva randuri de clopotei deasupra acelor tobe. rezultatul suna bine si se vede bine, parca tot cadrul e plin de sus pana jos de variate forme de alama (sau ceva asemanator), unele mai mici, altele mai mari, fiecare reactionand sonor cat se poate de diferit in momentul in care sunt atinse.

si mai e ceva legat de videoclipul asta. mi-a adus aminte de ‘the sax’, unul din barurile mele preferate din lj, desi am fost acolo numai de vreo doua ori. atmosfera superba, muzica geniala; camerele decorate ciudat, dar placut, intr-un stil, sa-i zicem, yugoslavian rock- plin de placute cu nume de formatii si nush ce indemnuri in slovena; poze vechi de tot cu diversi solisti care au trecut pragul localului; mobila de lemn si tot felul de instrumente muzicale agatate peste tot, pe deasupra capetelor tuturor. un fel de irish pub, cu iz de venerare religioasa a jazz-ului si oaspeti pitoresti cu plete si gegi de piele?! :DDD

o afectiune rara numita ‘venous hum’- sau cum ar fi sa iti auzi de fiecare data, cu fiecare noua bataie, inima? sa iti galgaie asa in auz, zi-noapte si sa simti cum iti umbla sangele prin tot corpul? e, se pare ca asa ceva exista.

o are unul din membrii formatiei ‘venus hum’. si pentru ca am fost atat de socata sa aflu ca cineva pe pamantul asta traieste in acest fel ( ca intr-o nuvela a la Poe) am ascultat tot ce am gasit de ei pe youtube, incercand sa imi dau seama daca ceva din muzica lor reflecta minunatia asta de afectiune/ boala/ conditie/ binecuvantare/ blestem?!.

e un lucru bun sau un lucru rau ca un om sau mai multi pe pamant isi aud inima la fiecare bataie. e frumos sau nu e frumos? se simt bine? se simt diferiti?

una e sa fii orb si sa nu vezi. alta e sa nu poti umbla si alte nenorociri. ceva din ceea ce te conecteaza cu lumea lipseste.

dar omul asta? mi se pare ca are mai degraba ceva in plus. adica, in fiecare secunda isi aduce aminte ca trebuie sa faca ceva, sa mearga inainte, sa paseasca spre urmatoarea bataie. nu pot sa imi imaginez senzatia asta decat prin comparatie cu starea de aproape somn, cand esti intors spre tine insuti, inchis spre sunetele din afara si incepi sa iti simti pulsul, caldura corpului in timp de adormi de-a binelea. sau, ca sa insist- trebuie sa fie ca amintirea unei stari pre-natale, cand erai in comuniune suprema cu tot ce esti tu fizic, cu pulsul mamei tale si tot asa….

sau, poate ma hazardez. poate ca omul e infuriat la culme de zgomotul pe care il aude permanent pe fundal :d.

aveti mai jos o mostra din muzica venus hum. si zau daca nu ar trebui cineva sa scrie o chestie, o literatura intraga, o nuvela, un roman, o lume, ceva, despre subiect. wow.

Time makes more converts than reason.

Th. Paine

[Dau citate pe blog, ca ma enerveaza sa imi pun semnatura electronica :D; dar in momentul de fata zau daca nu mi-as schimba obiceiul]

m-am prins ca m-am facut bloggggaritza-gargaritza pentru ca prea imi place sa citesc bloguri, asa cum la 12 ani eram scriitoare pentru ca prea imi placea sa citesc si sa visez cai verzi.

nush daca nu era mai bine sa raman cu cititul si intr-un caz si in celalalt, but now it’s too late anyway.