despre altceva decat berlin

nu prea am chef sa scriu despre oras. sunt noutati, da. e f frumos, da. toata lumea e fascinata si il lauda, da.

 poate din cauza ca mai sunt inca 2 ani de acum incolo, insa nu prea imi vine sa ma plimb, sa fac poze si sa ma plec in fata maretiei sale. cam atat.

deocamdata sunt intr-un proces de explorare a oamenilor mai degraba decat a marilor orase. pentru ca oamenii par a avea mult mai multe suisuri si coborasuri si, in orice caz, in momentul de fata, orasul meu cel nou trebuie sa … se populeze inainte de a fi luat in seama.

stereotipiile despre nemti nu se confirma, nici nu ma asteptam. am fost la lume acasa in primele zile dupa ce am ajuns aici, am fost si la cateva petreceri pe cinste, deci, clar, nemtii pot fi foarte calzi, foarte prietenosi si nu, bineinteles ca nu sunt punctuali. cei putin nu ai mei.

suntem foarte internationali aici, la scoala asta, dar acelasi pattern-uri din totdeauna se profileaza si pana acum maretele diferente culturale nu si-au facut aparitia in mod suparator. diferentele de experienta, cele de personalitate, de finete, de inteligenta- prezente, ca intotdeauna si ca peste tot.

bun, astia sunt oamenii noi.

 oamenii de acasa- buni si calzi, ca-mi sunt prea dragi ca sa nu fie asa. am un ciudat sentiment al distantei- nu numai in termeni fizici, dar mai ales emotionali. parca e mai usor sa te gandesti la casa ca la ceva departe- ca sa fie mai usor sa te integrezi in ‘aici si acum’.

si deci, acasa e departe, nu am chef sa vorbesc cu lume pe mess, ca asta ar insemna sa dau descrieri lungi si repetitive despre viata mea de aici. si descrierile astea nu sunt clare nici macar in mintea mea. si in acelasi timp sa constat ca incep incet, incet sa nu mai fiu la curent cu trebusoarele zilnice de pe acolo.

singura concluzie la care am ajuns pana acum, verificata in mai multe randuri, este ca tranzitiile astea de la un mediu la altul, de la un timp la altul, ma paralizeaza. nu mai simt, nu mai vreau, nu mai stiu, las totul sa vina la mine, nu am puterea sa ma opun sau sa transform.

 cam atat.

ce o sa fac la vara

desi vara a inceput cam de multisor, eu par a fi intr-o bucla ce nu tine cont de anotimp. adica, ok, caldura asta nu are cum sa treaca neobservata, dar eu asociez vara cu vacanta. si uite ca vacanta mea nu mai vine. pana o sa apuc sa scap de trebile care imi stau in cale, o sa continui sa imi fac planuri pentru “la vara” …:D

 si vreau asa: sa ajung o data la mare….orice mare, numai sa fie multa, o mare intreaga, un ocean…sau mai multe :d

vreau sa ma plimb. pe toate strazile frumoase din bucuresti.  bvd. dacia e o prima optiune. mai ales ca e locul acela cu clatite buneeee, bune de tot.

citit. vreo 2 carti pe care le-am inceput vara trecuta, le-am reinceput, am terminat altele in locul lor si in final tot nu le-am mai incheiat :D

 sa stau si eu ca omul, fara stres, la un suc, la o bere…lucruri din astea aproape domestice…

 tot nu am ajuns in ceainaria din cotroceni. vreau sa ajung acolo de 4 ani!!

uf, lista e f lunga. mai astept oricum sugestii. 

si repede, ca nu mai am mult de ramas in bucuresti si nu stiu cand o sa ma intorc

calatorind, flendurind, hoinarind…lasand in urma

      

                       

                                             

speed

 

Viteza cu care se misca lumea in jur, Bucurestiul. Am fost plecata un an si de abia intorcandu-ma mi-am dat seama cat de haotic aluneca totul, cat de brutal apar schimbari, cat de agresiv se intrec toti cu fiecare si cu ei insisi.

E o cursa intreaga: sa prinzi autobuzul, sa prinzi un job, sa fii mai bun und so weiter.

In momentul asta eu as vrea doar sa fiu mai calma. Lucru care nu mi-a reusit decat in vacanta, in gradina de la Sibiu, intr-un peisaj care nu avea nimic de a face cu restul cursei… :d

gateway