sa te plimbi intr-o noapte de iarna, pe o strada perfect necunoscuta si sa auzi dintr-o data vantul usor, undeva sus, printre clopoteii de la o fereastra.
Categorii: ambrozie si marzipan
azi am fost fericita.
o banala greva a bvg-ului (transporturi berlin) m-a facut sa ma indragostesc in sfarsit, si definitiv, de oras.
in primul rand am constatat cu surprindere ca mai pot sa merg- si pot chiar ore intregi, fara sa fie nevoie de ma urc in vreun metrou, tramvai sau autobuz. era o vreme cand faceam asta in fiecare zi…
mult mai important, am deschis ochii larg si am privit cred ca pentru prima oara atent cartierul meu. am luat-o la pas usor, cascand ochii la fiecare straduta si la fiecare colt obscur. am trecut prin fata magazinelor de maruntisuri pe care nu le observasem niciodata pana acum. am gasit un anticariat super cochet, foarte asemanator cu cele prin care ma plimbam in buc…(ba chiar mi se pare ca aduce putin cu un anticariat de pe mosilor, cu o feriga mare in vitrina 
) primul lucru pe care mi-au cazut ochii a fost un dictionar roman-german. nu ca nu as mai avea vreo cateva acasa, dar asta era parca atat de mic, de stingher acolo. ma astepta sa il gasesc de prin 1980- in prima zi in care am invatat sa cutreier de-a binelea berlinul.
cred ca s-a intamplat la fel cu fiecare oras in care am locuit vreodata: am inceput sa il consider al meu in momentul in care mi-a venit cheful sa ma plimb cu orele pe strazi pe care nu le cunosteam. uite, in sfarsit a venit si randul lui.
norii au fost mai frumosi ca niciodata deasupra podului de la friedrichstrasse, a aparut chiar si un pic de soare pe cand ieseam dintr-o librarie plina ochi de carti de fotografie :D…si uite asa, bvg m-a facut azi cea mai fericita berlineza.
Categorii: ambrozie si marzipan
berlinul jucaus: cineva s-a gandit ca homo ludens ar trebui un loc in care sa se manifeste in voie; asa ca a construit o gradinita pentru adulti, absolut incantatoare- o cafenea plina pana la refuz de toate jocurile care au fost imaginate vreodata…
locul nu pare sa aiba ceva deosebit, e una din cafenelele de cartier, cu o firma aproape inobservabila, nu stiu daca as fi intrat fara sa fi stiut ca, ei, da, acolo se intampla ceva. si ce gasesc: camera de joaca a berlinului ( sau poate una din multe)- cateva masute, pereti acoperiti de rafturi cu jocuri ( orice, de la banalele carti sau monopoly la tot felul de joculete nemtesti de care nu am auzit), multa bere, multa lume (totally the hang out place, nu conteaza ca stii pe cineva cand intri, ‘everyone bonds instantly’ in jurul nu stiu carei versiuni de remy).
am jucat pana tarziu ‘tari, orase’ (tomanap, mai stiti? - se pare ca e universal si putin mai greu de jucat intr-o limba straina, dar merge:)); si in plus, eu zic ca jucatorii de tomanap ar trebui sa ia aminte la valul progresului si sa updateze categoriile cu ‘dulciuri, injuraturi sau nume de strazi faimoase’.
in final am devenit chiar creativi, am lasat balta toate sutele de jocuri din jur si am trecut la guessing games, era sa ajungem la mafia si tot asa :)))
seara s-a terminat apoteotic cu un wafel genial, ingropat in dulceata de cirese si frisca, reteta casei.
ce sa mai zic. orasul asta scoate copilul din tine si cand vrei sa-l ascunzi. the perfect playing ground.
Categorii: Berlin, mon amour!
when ave maria meets the saxophone…sau ce lucru frumos se intampla cand jan garbarek isi aduce saxofonul intr-o biserica. mi-a placut, dragut.
nu va dau link, e primul lucru pe care il gasiti cand cautati jan garbarek pe youtube.
ce mi-a atras mie atentia. percutionista- pentru ca e o tipa, la tobe. nu v-am zis ca intr-o alta viata as vrea rau, dar rau, sa fiu percutionista, nu? :d al doilea lucru: clopoteii; tipa asta avea cateva randuri de clopotei deasupra acelor tobe. rezultatul suna bine si se vede bine, parca tot cadrul e plin de sus pana jos de variate forme de alama (sau ceva asemanator), unele mai mici, altele mai mari, fiecare reactionand sonor cat se poate de diferit in momentul in care sunt atinse.
si mai e ceva legat de videoclipul asta. mi-a adus aminte de ‘the sax’, unul din barurile mele preferate din lj, desi am fost acolo numai de vreo doua ori. atmosfera superba, muzica geniala; camerele decorate ciudat, dar placut, intr-un stil, sa-i zicem, yugoslavian rock- plin de placute cu nume de formatii si nush ce indemnuri in slovena; poze vechi de tot cu diversi solisti care au trecut pragul localului; mobila de lemn si tot felul de instrumente muzicale agatate peste tot, pe deasupra capetelor tuturor. un fel de irish pub, cu iz de venerare religioasa a jazz-ului si oaspeti pitoresti cu plete si gegi de piele?! :DDD
Categorii: cum ne mai simtim azi · zen
), dar se vedea ca totul mergea ca uns pe roate- nu imi imaginez ca ar fi fost probleme nici in cazul fericit in care romanii din Germania ar fi inundat cladirea…